Imi era dor sa scriu. Nu mai trecusem demult sa semnez condica pe-aici, astfel am decis ca ar cam fi cazul. Ar cam fi cazul sa mai descarc o parte din amintiri in cateva randuri, ca sa mai am putin spatiu pentru ca activitatea cerebrala sa revina la normal, iar eu normal cu picioarele pe pamant.
Cat despre tine, inca te iubesc! Te iubesc la fel de mult ca in prima zi, insa a trecut mult timp de-atunci. Ai crescut, am crescut, am crescut impreuna si am crescut separat. Dar nu regret nimic. De fapt, ba da. Regret ca nu am facut tot ceea ce a tinut de mine. Dar in schimb, sunt mandru de ceea ce ai ajuns alaturi de mine. Sunt mandru ca pot fi linistit acum ca stiu si accept faptul ca iti porti singura de grija, ca ti-au crescut aripile si ti-ai luat zborul. M-am obisnuit. Nu imi convine, dar nu am de ales. Sunt impacat cu mine, in sfarsit.
Acum, imi vin in minte un set de versuri care se potrivesc, accidental sau nu, situatiei "Sa fugim care incotro/ Calcand pe gheata crapata/ Sa ne luam viata la misto/ Un pian pe calea ferata". Cam asa si cu sentimentele in momentul de fata, "un pian pe calea ferata" adica ceva ce nu are ce cauta acolo, insa nu mot-a-mot cum pare, ci cu un inteles mai profund.
Dar sens nu are sa mai plictisesc pe nimeni cu povestea asta antica, fiindca viata merge mai departe, si nu sta ea in loc pentru nimeni, in niciun caz pentru mine sau pentru tine sau chiar pentru noi. Viata merge mai departe si trebuie sa accept faptul ca s-au schimbat atatea lucruri incat singura optiune este aceea de a le accepta si a ma conforma. E ca un fel de update la softul unui telefon. I gotta do it. And I will.
Insa vreau ca tu sa ai in vedere urmatorul lucru: te iubesc! si o voi face mult timp de-acum inainte. Lucru care ma va impiedica sa rup orice legatura, pentru ca nu vreau. Nu vreau si cu asta basta. Trebuie doar sa stii ca prezenta mea nu va fi simtita, dar va exista. Asa ca te rog, nu-ti pierde acea scanteie din privire, si ramai cu amintirea placuta pe care o laudai acum ceva timp. Va fi semnul perfect care ne va reaminti fiecaruia ca "am trecut pe-acolo si a fost frumos candva".
Nu uita sa zambesti, nu uita sa plangi. Nu uita sa fii fericita! Daca te conformezi, va fi totul perfect.
Te pup, ai grija de tine.
Visul.
joi, 26 septembrie 2013
marți, 25 iunie 2013
Cerul îți face poză in seara asta. Te-ai îmbrăcat frumos?
Mă simt purtat în alte lumi pe care le credeam demult dispărute. Aveam impresia că nu voi mai ajunge vreodată să văd, să aud, să cred că ar mai putea exista așa ceva.
Mi se pare de-a dreptul fascinant faptul că psihicul uman funcționează ajutat de factori care îi alimentează anumite stări... Cum poți trece fără a clipi dintr-un film într-altul fără a-ți da seama măcar o singură secundă cum timpul trece pe lângă tine ca un Mustang roșu din '68, fără plafon, gonind până ce toți caii de sub capotă galopează armonios într-un ritm constant și sigur.
Îți aduc un omagiu, retrăind o stare uitată în perioada adolescenței mele infantile; stare care aș putea spune că a lipsit cam mult...sau poate prea puțin.
Astfel, îți mulțumesc. Somn ușor, și de data asta sper că nu mai ai de gând să dispari fără urmă pentru o nouă perioadă prea lungă.
marți, 30 aprilie 2013
Nisip de mai
Stii...ma tot gandesc...si da, chiar gandesc. Culmea...
Dar imi tot vin in minte diverse imagini, momente, amintiri...chestii dubioase. Se intampla des, dar e cel mai sigur dupa cateva beri reci pe terasa... pe o vreme care nu te duce cu gandul decat la mare. Soare, cald, bere rece, sucuri rece si toate celalalte mici mizilicuri care nu te fac sa te gandesti decat la cat de bine ar fi sa fie undeva intre 15 si 27 iulie, si tu sa fi pe plaja alaturi de ea, ochelari de soare, porumb fiert, bere rece de la dozator, o tigara aprinsa si aflata in incapacitatea de a fi terminata...
Si o vezi pe ea. Sta pe spate, uiteandu-se piezis la tine pentru ca soarele ii deranjaza privirea...Ochii ei parca cer o mangaiere suava... un gest subtil prin care sa reconfirmi cat de bine te simti in prezenta ei in momentul acela, lucru care nu ar putea fi mai adevarat. Dar singurul mod in care ii dai peste nas si ii intreci asteptarile ar fi sa o saruti parinteste pe frunte, iar apoi pe varful nasului. Doar stii ca ii place. Se simte in siguranta, siguranta pe care in astfel de momente nu poti decat sa o confirmi prin atentie. Trebuie sa faci tot posibilul sa nu simta lipsa de atentie, chiar si atunci cand este involuntara. Si reusesti. Pentru ca nu mai conteaza pentru tine nimic altceva. Tot ce vrei e ca ea sa zambeasca. Mereu! Indiferent de situatie, indiferent de variabilele care iau parte in aceeasi ecuatie, indiferent de vreme, indiferent de cati bani ai in buzunar, si indiferent de cati fluturi in stomac si indiferent de orice e necesar pentru indeplinirea acestui "task"(ca sa folosim si noi replici de CC, ce P*&a mea). Scopul catre care tinzi, fie doar in acel moment, fie tot restul vietii, fie ceva intre astea doua, este sa faci tot ceea ce iti sta - fizic si nu numai - in putere pentru ca ea sa nu afiseze nici-o alta expresie a fetei decat cea pe care o are. Definitia, mai exacta, a acestei descrieri este urmatoarea: "E...vara... E...chill... E bine bine... E El aici cu mine... E tot ce am asteptat de la revelion incoace...E cum nu se poate mai bine...". Cam asta iti inchipui ca isi imagineaza in fiecare moment cand te prinde ca te uiti cu coada ochiului...ca o sorbi din priviri si vrei sa ai impresia ca ea nu se prinde...incerci intr-un mod foarte pueril sa fi simpatic desi ea deja considera asta, dar este cu mult peste tine ca sa lase de inteles un asemenea lucru se poate intampla...
Zambiti. Zambeste la tine si tu ii raspunzi cu un gest subtil sa vina cu tine catre mare. Zambeste din nou, in timp ce se ridica foarte stangace de pe prosop. Parca ii amortise un picior. Se ridica si ii roaga pe prietenii mei printr-un simplu gest, dupa mine cam tactic si planuit pe indelete, sa arunce un ochi si peste lucrurile noastre cat lipsim. Imi sare in brate, eu stand la o distanta relativ considerabila fata de prosop, si nimereste fix cand ma misc. Era sa cada, nesabuita, printr-o asemenea fapta demna de un padurar. Norocul a facut ca am prins-o si ridicand-o in aer intr-o pirueta gratioasa, care s-a sfarsit cu un chicotit fortat. Se uita imediat in jur sa isi dea seama daca s-a dat de gol cu gestul ei copilaresc, si daca vreun "ochi al dracului" a vazut cum face pe strengarita si tinde sa se arunce in bratele primului baiat simpatic de pe plaja.
Din fericire pentru ea nimeni nu statea sa dea atentie catre astfel de gesturi, mai ales ca erau si ei obisnuiti din propriile tinereti sau experiente, asa ca s-a linistit intr-o clipa si a fost de acord sa fie purtata pe brate pana la primii stropi sarati. Zis si facut, numai ca...stiti si voi...dracu' nu-i drac daca nu are coarne si coada scurta...
Imi ajunsese apa pana aproape de brau, dar nu voiam sa-i dau drumul. Stiam ca daca o arunc va tipa la mine...dupa ce iese la suprafata, bineinteles. La fel, stiam ca daca ii voi da drumul cand a cerut, ar fi spus ca apa e prea rece si ca nu ar vrea sa raceasca...Asa, s-a lasat purtata usor de subconstient si o parte din acel subconstient i-a spus sa aiba incredere ca nu va pati nimic ce nu si-ar dori. Si exact asta s-a intamplat. Nu m-am indurat sa o las sa aibe contact cu apa relativ rece. Dar mie imi placea. Avea temperatura perfecta si voiam sa fac o "baie". Dar in acelasi timp, o voiam si pe ea langa mine, se ne bucuram impreuna de valurile ce cresteau de la unul la celalalt. Voiam sa fim amandoi, in costumele de baie ude, si la un moment dat ea sa se smiorcaie ca ii e frig si eu sa o strang la piept si sa-i soptesc "gata.acum.imediat.dupa urmatorul.iti promit.Te iubesc!". In secunda doi, marea ramanea undeva in spate. Soarele cel siret ii dadea o senzatie usor neplacuta. Parca o pisca. Dar am luat imediat prosopul cel mare cu desenul simpatic cu o casa pe malul marii, si am strans-o in brate cat de tare am putut. Ce nu isi dadea ea seama, ca pe langa acea imbratisare, fiecare fibra sintetica din prosop strangea toti stropii de apa care inca o piscau cu ajutorul soarelui, si astfel , cand i-am dat drumul in final, sa realizeze ca atmosfera calda si soarele cu dinti erau tot ce se poate mai bine.
Mi-a zambit din nou. Mi-a zambit de parca imi multumea ca nu ii mai este frig, si totodata, ar fi vrut sa raspund si eu mai putin dislexic. Am incercat sa incropesc ceva repede din gurmaz, dar tot ce a iesit a fost un scancet usor pe care speram sa nu-l auda, si o grimasa tampa in coltul fetei...de parca eram autist. Poate asta a si crezut. Dar pentru mine a functionat. A venit sa ma pupe pe obraz si mi-a zambit ca o pitipoanca. Dar nu m-a deranjat, pentru ca stiam. Zambetul ei nu e de pitipoanca si s-ar numi blasfemie daca nu ar fi cel mai sincer si inocent din intreg universul.
Pana la urma se facea tarziu. Dupa cateva imbucaturi pe plaja si cateva pahare de bere, tot ceea ce mai voiam toti era un dus fierbinte si cateva ore de odihna de dupa-amiaza. Ne-am strans "acareturile" si ne-am indreptat catre cazare. Am bagat cheia in broasca de parca urma sa deschid portile Raiului, si am tintit direct spre pat. Insa short-ul meu s-a incalcit in degetele ei. M-a avertizat autoritar ca sunt plin de nisip si ca singura alternativa catre fericire (adica patul cel mare de langa geam) ar fi sa ajung mai intai in dus. Imi spalam si "inelele" intre timp, si ar fi stat asa cum ii plac ei. Cat mai carlionate si cat mai multe posibil. M-a impins de la spate de parca eram vreun lenes, si a inchis usa in urma ei. La fel a facut si cu usa cabinei de dus. A dat drumul la apa si a potrivit-o dupa bunul plac. Mie mi se parea prea rece. Dar am tacut din gura. I-am luat dusul din mana si am stropit-o foarte subtil. Mai ca imi lipea o palma ca se udase la par. Dar i-am pus dusul in cap si a zbierat. M-a fulgerat din priviri, dar eu perspicac, nici nu am lasat-o sa scoata primul scancet, ca am si sarutat-o. Nu a mai avut ce sa faca. Cu toata impulsivitatea ei realiza ca nu imi poate scapa din stransoare. Singurul lucru care ne mai despartea era dusul, pe care il pusesem strategic intre noi ca apa la temperatura care ii placea ei sa o atinga fara oprire. Am sarutat-o cu foc si i-am soptit ca trebuie sa ne grabim, altfel aveam sa intarziem la cina.
Ce-i drept, camera era goala si incuiata in urmatoarele nici 25 de minute. A ramas doar cu mirosul de parfum barbatesc, iar apoi de dama, blocat intre cei patru pereti si geamul care fusese parca sigilat. Am cazut de comun acord ca daca e sa pierdem timpul, macar sa-l pierdem cu folos la momentul potrivit. Care in acel moment ar fi fost oricare altul decat noaptea cea tanara care se strecura incet. Am servit ultima masa a zilei intr-o oarecare graba. Decisesem sa profitam de timpul liber pe care il aveam doar pentru noi doi, in timp ce amicii ei se schimbau pentru a iesi. Isi dorea demult sa o prinda noaptea pe faleza. Chiar pe mal. Sau poate cu picioarele goale in nisipul udat de fluxul care abia isi facea aparitia. Era inca devreme, impropriu spus din principiu, mai mult din punctul nostru de vedere, asa ca ne-am hotarat sa luam o gura de aer. Ca un fel de repaus de la atmosfera cotidiana (desi nu este tocmai termenul potrivit, dar atunci parea ok).
Am zabovit pe nisipul rece cam un ceas. Ea se uita melancolica spre mare. Se vedea in ochii ei linistea pe care o simtea. Parca nu i-ar mai fi trebuit altceva niciodata. Era in bratele mele si se simtea atat de linistita, o simteam eu atat de linistita, iar sentimentul era divin. Cred ca niciunul din noi nu si-ar fi dorit sa se termine. Puteam sa afirm cu cea mai mare seninatate ca daca ar fi vreun mod in care sa-mi petrec eternitatea, asta era cel potrivit. Mi-as fi dorit atunci, ca asta sa se intample.
Si subit.. M-am trezit la realitate. Era ora doua si jumatate dimineata, iar eu dormeam bustean de la pranz, dupa servici. Am desfacut pumnul, lasand parca cearceaful pernei sa respire. Ultimul lucru pe care mi-l aminteam era ea strangandu-mi mana si implorandu-ma sa nu plec. Iar apoi alarma. Era ora la care trebuia sa iau antibioticul pe care mi-l recomandase doctorul. Am realizat ca eram doar slabit, probabil asta era si motivul visului. M-am ridicat din pat, am turnat un pahar cu apa, pastila a cazut direct la tinta iar eu inapoi intre perne, foi scrise si sticlele goale de bere.
Mi-a parut bine ca ai mai trecut si prin visele mele. Iti simteam atunci, dar si acum, lipsa. Mi-as da cel putin jumatate din viata pentru inca un sfert alaturi de tine. Macar sa te stiu aici. Sa fi acolo unde iti este locul. Unde simt si eu ca iti este locul. Singura camera din palat la care numai tu aveai acces.
Te pup, si cu cele mai bune ganduri, iti transmit toata buna mea vointa, si cele mai placute vise.
Ai grija de tine pentru mine. Cat nu sunt acolo. Asa cum faci mereu.
Al tau,
Stefan
Dar imi tot vin in minte diverse imagini, momente, amintiri...chestii dubioase. Se intampla des, dar e cel mai sigur dupa cateva beri reci pe terasa... pe o vreme care nu te duce cu gandul decat la mare. Soare, cald, bere rece, sucuri rece si toate celalalte mici mizilicuri care nu te fac sa te gandesti decat la cat de bine ar fi sa fie undeva intre 15 si 27 iulie, si tu sa fi pe plaja alaturi de ea, ochelari de soare, porumb fiert, bere rece de la dozator, o tigara aprinsa si aflata in incapacitatea de a fi terminata...
Si o vezi pe ea. Sta pe spate, uiteandu-se piezis la tine pentru ca soarele ii deranjaza privirea...Ochii ei parca cer o mangaiere suava... un gest subtil prin care sa reconfirmi cat de bine te simti in prezenta ei in momentul acela, lucru care nu ar putea fi mai adevarat. Dar singurul mod in care ii dai peste nas si ii intreci asteptarile ar fi sa o saruti parinteste pe frunte, iar apoi pe varful nasului. Doar stii ca ii place. Se simte in siguranta, siguranta pe care in astfel de momente nu poti decat sa o confirmi prin atentie. Trebuie sa faci tot posibilul sa nu simta lipsa de atentie, chiar si atunci cand este involuntara. Si reusesti. Pentru ca nu mai conteaza pentru tine nimic altceva. Tot ce vrei e ca ea sa zambeasca. Mereu! Indiferent de situatie, indiferent de variabilele care iau parte in aceeasi ecuatie, indiferent de vreme, indiferent de cati bani ai in buzunar, si indiferent de cati fluturi in stomac si indiferent de orice e necesar pentru indeplinirea acestui "task"(ca sa folosim si noi replici de CC, ce P*&a mea). Scopul catre care tinzi, fie doar in acel moment, fie tot restul vietii, fie ceva intre astea doua, este sa faci tot ceea ce iti sta - fizic si nu numai - in putere pentru ca ea sa nu afiseze nici-o alta expresie a fetei decat cea pe care o are. Definitia, mai exacta, a acestei descrieri este urmatoarea: "E...vara... E...chill... E bine bine... E El aici cu mine... E tot ce am asteptat de la revelion incoace...E cum nu se poate mai bine...". Cam asta iti inchipui ca isi imagineaza in fiecare moment cand te prinde ca te uiti cu coada ochiului...ca o sorbi din priviri si vrei sa ai impresia ca ea nu se prinde...incerci intr-un mod foarte pueril sa fi simpatic desi ea deja considera asta, dar este cu mult peste tine ca sa lase de inteles un asemenea lucru se poate intampla...
Zambiti. Zambeste la tine si tu ii raspunzi cu un gest subtil sa vina cu tine catre mare. Zambeste din nou, in timp ce se ridica foarte stangace de pe prosop. Parca ii amortise un picior. Se ridica si ii roaga pe prietenii mei printr-un simplu gest, dupa mine cam tactic si planuit pe indelete, sa arunce un ochi si peste lucrurile noastre cat lipsim. Imi sare in brate, eu stand la o distanta relativ considerabila fata de prosop, si nimereste fix cand ma misc. Era sa cada, nesabuita, printr-o asemenea fapta demna de un padurar. Norocul a facut ca am prins-o si ridicand-o in aer intr-o pirueta gratioasa, care s-a sfarsit cu un chicotit fortat. Se uita imediat in jur sa isi dea seama daca s-a dat de gol cu gestul ei copilaresc, si daca vreun "ochi al dracului" a vazut cum face pe strengarita si tinde sa se arunce in bratele primului baiat simpatic de pe plaja.
Din fericire pentru ea nimeni nu statea sa dea atentie catre astfel de gesturi, mai ales ca erau si ei obisnuiti din propriile tinereti sau experiente, asa ca s-a linistit intr-o clipa si a fost de acord sa fie purtata pe brate pana la primii stropi sarati. Zis si facut, numai ca...stiti si voi...dracu' nu-i drac daca nu are coarne si coada scurta...
Imi ajunsese apa pana aproape de brau, dar nu voiam sa-i dau drumul. Stiam ca daca o arunc va tipa la mine...dupa ce iese la suprafata, bineinteles. La fel, stiam ca daca ii voi da drumul cand a cerut, ar fi spus ca apa e prea rece si ca nu ar vrea sa raceasca...Asa, s-a lasat purtata usor de subconstient si o parte din acel subconstient i-a spus sa aiba incredere ca nu va pati nimic ce nu si-ar dori. Si exact asta s-a intamplat. Nu m-am indurat sa o las sa aibe contact cu apa relativ rece. Dar mie imi placea. Avea temperatura perfecta si voiam sa fac o "baie". Dar in acelasi timp, o voiam si pe ea langa mine, se ne bucuram impreuna de valurile ce cresteau de la unul la celalalt. Voiam sa fim amandoi, in costumele de baie ude, si la un moment dat ea sa se smiorcaie ca ii e frig si eu sa o strang la piept si sa-i soptesc "gata.acum.imediat.dupa urmatorul.iti promit.Te iubesc!". In secunda doi, marea ramanea undeva in spate. Soarele cel siret ii dadea o senzatie usor neplacuta. Parca o pisca. Dar am luat imediat prosopul cel mare cu desenul simpatic cu o casa pe malul marii, si am strans-o in brate cat de tare am putut. Ce nu isi dadea ea seama, ca pe langa acea imbratisare, fiecare fibra sintetica din prosop strangea toti stropii de apa care inca o piscau cu ajutorul soarelui, si astfel , cand i-am dat drumul in final, sa realizeze ca atmosfera calda si soarele cu dinti erau tot ce se poate mai bine.
Mi-a zambit din nou. Mi-a zambit de parca imi multumea ca nu ii mai este frig, si totodata, ar fi vrut sa raspund si eu mai putin dislexic. Am incercat sa incropesc ceva repede din gurmaz, dar tot ce a iesit a fost un scancet usor pe care speram sa nu-l auda, si o grimasa tampa in coltul fetei...de parca eram autist. Poate asta a si crezut. Dar pentru mine a functionat. A venit sa ma pupe pe obraz si mi-a zambit ca o pitipoanca. Dar nu m-a deranjat, pentru ca stiam. Zambetul ei nu e de pitipoanca si s-ar numi blasfemie daca nu ar fi cel mai sincer si inocent din intreg universul.
Pana la urma se facea tarziu. Dupa cateva imbucaturi pe plaja si cateva pahare de bere, tot ceea ce mai voiam toti era un dus fierbinte si cateva ore de odihna de dupa-amiaza. Ne-am strans "acareturile" si ne-am indreptat catre cazare. Am bagat cheia in broasca de parca urma sa deschid portile Raiului, si am tintit direct spre pat. Insa short-ul meu s-a incalcit in degetele ei. M-a avertizat autoritar ca sunt plin de nisip si ca singura alternativa catre fericire (adica patul cel mare de langa geam) ar fi sa ajung mai intai in dus. Imi spalam si "inelele" intre timp, si ar fi stat asa cum ii plac ei. Cat mai carlionate si cat mai multe posibil. M-a impins de la spate de parca eram vreun lenes, si a inchis usa in urma ei. La fel a facut si cu usa cabinei de dus. A dat drumul la apa si a potrivit-o dupa bunul plac. Mie mi se parea prea rece. Dar am tacut din gura. I-am luat dusul din mana si am stropit-o foarte subtil. Mai ca imi lipea o palma ca se udase la par. Dar i-am pus dusul in cap si a zbierat. M-a fulgerat din priviri, dar eu perspicac, nici nu am lasat-o sa scoata primul scancet, ca am si sarutat-o. Nu a mai avut ce sa faca. Cu toata impulsivitatea ei realiza ca nu imi poate scapa din stransoare. Singurul lucru care ne mai despartea era dusul, pe care il pusesem strategic intre noi ca apa la temperatura care ii placea ei sa o atinga fara oprire. Am sarutat-o cu foc si i-am soptit ca trebuie sa ne grabim, altfel aveam sa intarziem la cina.
Ce-i drept, camera era goala si incuiata in urmatoarele nici 25 de minute. A ramas doar cu mirosul de parfum barbatesc, iar apoi de dama, blocat intre cei patru pereti si geamul care fusese parca sigilat. Am cazut de comun acord ca daca e sa pierdem timpul, macar sa-l pierdem cu folos la momentul potrivit. Care in acel moment ar fi fost oricare altul decat noaptea cea tanara care se strecura incet. Am servit ultima masa a zilei intr-o oarecare graba. Decisesem sa profitam de timpul liber pe care il aveam doar pentru noi doi, in timp ce amicii ei se schimbau pentru a iesi. Isi dorea demult sa o prinda noaptea pe faleza. Chiar pe mal. Sau poate cu picioarele goale in nisipul udat de fluxul care abia isi facea aparitia. Era inca devreme, impropriu spus din principiu, mai mult din punctul nostru de vedere, asa ca ne-am hotarat sa luam o gura de aer. Ca un fel de repaus de la atmosfera cotidiana (desi nu este tocmai termenul potrivit, dar atunci parea ok).
Am zabovit pe nisipul rece cam un ceas. Ea se uita melancolica spre mare. Se vedea in ochii ei linistea pe care o simtea. Parca nu i-ar mai fi trebuit altceva niciodata. Era in bratele mele si se simtea atat de linistita, o simteam eu atat de linistita, iar sentimentul era divin. Cred ca niciunul din noi nu si-ar fi dorit sa se termine. Puteam sa afirm cu cea mai mare seninatate ca daca ar fi vreun mod in care sa-mi petrec eternitatea, asta era cel potrivit. Mi-as fi dorit atunci, ca asta sa se intample.
Si subit.. M-am trezit la realitate. Era ora doua si jumatate dimineata, iar eu dormeam bustean de la pranz, dupa servici. Am desfacut pumnul, lasand parca cearceaful pernei sa respire. Ultimul lucru pe care mi-l aminteam era ea strangandu-mi mana si implorandu-ma sa nu plec. Iar apoi alarma. Era ora la care trebuia sa iau antibioticul pe care mi-l recomandase doctorul. Am realizat ca eram doar slabit, probabil asta era si motivul visului. M-am ridicat din pat, am turnat un pahar cu apa, pastila a cazut direct la tinta iar eu inapoi intre perne, foi scrise si sticlele goale de bere.
Mi-a parut bine ca ai mai trecut si prin visele mele. Iti simteam atunci, dar si acum, lipsa. Mi-as da cel putin jumatate din viata pentru inca un sfert alaturi de tine. Macar sa te stiu aici. Sa fi acolo unde iti este locul. Unde simt si eu ca iti este locul. Singura camera din palat la care numai tu aveai acces.
Te pup, si cu cele mai bune ganduri, iti transmit toata buna mea vointa, si cele mai placute vise.
Ai grija de tine pentru mine. Cat nu sunt acolo. Asa cum faci mereu.
Al tau,
Stefan
marți, 19 iulie 2011
Generalitati
Dragii mei, va pup de la mare si imi este dor de voi.
Cam asa suna orice text de pe orice vedere trimisa de copil proaspat scapat pentru prima data de-acasa pe litoral. Asta am facut si eu pentru bunica mea ,pe care, declarand public, o iubesc mai mult ca orice pe lume, deoarece mereu mi-am dorit sa trimit si eu cuiva o vedere,si desi n-am plecat acum prima oara, nu am avut niciodata timp sa trimit.
Aceasta era doar o mica introducere intr-un nou capitol din viata mea numit "Totul simplu si nimic mai mult sau mai putin important decat altceva.
Si am motive sa scriu. In afara faptului ca nu am mai scris demult, acum pot sa spun ceva ce multa lume nu ar crede si oricum nu crede: SUNT FERICIT! Da. Sunt bine. Stati linistiti, ca nu e binele la care sperati voi toti. That ain't gonn' happen. Cereti prea mult de la viata mea. Sunt genul acela de bine in care iubesc, am iubit si voi iubi, si sunt fericit ca am iubit si realizez ca nu regret nimic. Lucruri care se transformau in simple ganduri ce ma aduceau la disperare ma aduc acum cu zambetul pe buze. Am ajuns sa cred (PANICA!!!!!!) ca se poate trece peste orice daca vrei, si cu atat mai mult daca are cine sa te-ajute. Si odata cu trecutul peste, dispar toate regretele. Nu mai rasuna in cap " imi bag pula-n tot ce-a fost ca a fost degeaba" pentru ca erau doar frustrari ale temperamentului meu coleric, dezvoltat de mic si cu care am fost obisnuit ani de zile. Dar am aflat ca viata nu inseamna doar nervi, frustrari, grija zilei de maine si foamea de bani. Viata inseamna sa fi fericit pentru absolut tot ce te-a facut cel putin odata sa zambesti!
Si terminand acum cu emoizeala, vine sfatul zilei, un remake dupa Mircea Badea: faceti tot posibilul si scapati de stresul orasului, fie ca e Bucuresti, fie ca e Dodalna Deal, si plecati la mare. Nu spun sa va mutati acolo, doar sa treceti si sa simtiti nisipul fierbinte si apa numai buna de imbaiat sa va atinga picioarele. Sunt in Costinesti de 4 zile si vreau sa va spun ca pana ieri nu stiam cum sa fac sa plec mai repede acasa, dar acum nici ca m-as mai intoarce in jegul ala de oras. E liniste, e pace, e distractie, e voie buna, toata lumea se intelege bine cu toata lumea...
E totul atat de simplu...la fel si eu. Simplu.Indragostit.Fericit.
Tot ce e nevoie pentru a obtine asa ceva este sa ti-o doresti suficient de mult.
Si ca sa inchei, imi salut, pup si respect toti prietenii de la mare. Va recomand si voua
Cam asa suna orice text de pe orice vedere trimisa de copil proaspat scapat pentru prima data de-acasa pe litoral. Asta am facut si eu pentru bunica mea ,pe care, declarand public, o iubesc mai mult ca orice pe lume, deoarece mereu mi-am dorit sa trimit si eu cuiva o vedere,si desi n-am plecat acum prima oara, nu am avut niciodata timp sa trimit.
Aceasta era doar o mica introducere intr-un nou capitol din viata mea numit "Totul simplu si nimic mai mult sau mai putin important decat altceva.
Si am motive sa scriu. In afara faptului ca nu am mai scris demult, acum pot sa spun ceva ce multa lume nu ar crede si oricum nu crede: SUNT FERICIT! Da. Sunt bine. Stati linistiti, ca nu e binele la care sperati voi toti. That ain't gonn' happen. Cereti prea mult de la viata mea. Sunt genul acela de bine in care iubesc, am iubit si voi iubi, si sunt fericit ca am iubit si realizez ca nu regret nimic. Lucruri care se transformau in simple ganduri ce ma aduceau la disperare ma aduc acum cu zambetul pe buze. Am ajuns sa cred (PANICA!!!!!!) ca se poate trece peste orice daca vrei, si cu atat mai mult daca are cine sa te-ajute. Si odata cu trecutul peste, dispar toate regretele. Nu mai rasuna in cap " imi bag pula-n tot ce-a fost ca a fost degeaba" pentru ca erau doar frustrari ale temperamentului meu coleric, dezvoltat de mic si cu care am fost obisnuit ani de zile. Dar am aflat ca viata nu inseamna doar nervi, frustrari, grija zilei de maine si foamea de bani. Viata inseamna sa fi fericit pentru absolut tot ce te-a facut cel putin odata sa zambesti!
Si terminand acum cu emoizeala, vine sfatul zilei, un remake dupa Mircea Badea: faceti tot posibilul si scapati de stresul orasului, fie ca e Bucuresti, fie ca e Dodalna Deal, si plecati la mare. Nu spun sa va mutati acolo, doar sa treceti si sa simtiti nisipul fierbinte si apa numai buna de imbaiat sa va atinga picioarele. Sunt in Costinesti de 4 zile si vreau sa va spun ca pana ieri nu stiam cum sa fac sa plec mai repede acasa, dar acum nici ca m-as mai intoarce in jegul ala de oras. E liniste, e pace, e distractie, e voie buna, toata lumea se intelege bine cu toata lumea...
E totul atat de simplu...la fel si eu. Simplu.Indragostit.Fericit.
Tot ce e nevoie pentru a obtine asa ceva este sa ti-o doresti suficient de mult.
Si ca sa inchei, imi salut, pup si respect toti prietenii de la mare. Va recomand si voua
sâmbătă, 2 iulie 2011
Fuck you. It's summer.
Deci dupa o saptamana infernala de munca si chin continuu din motive aparent puerile, precum un sef idiot si o munca imbecila, (acestea fiind doar aparente) in sfarsit pot fi fericit!!!
Trecusera 7 zile de cand nu o mai vazusem si am decis ca e momentul sa-mi introduc "obectul (si stiu ca se scrie obIect) muncii) si sa plec. Hap banii, hap bilet de tren, hap "pa-pa Bucuresti jegos si infect plin de sefi jegosi si infecti ahtiati dupa bani si fara pic de simpatie fata de orice altceva" si hap in 4 ore la Constanta!!!
Crezi ca mi-a trebuit mult sa zambesc dupa ce m-am dat jos din tren? Nici vorba. Statea si se uita debusolata sa vada cand satana aterizeaza trenul Rapid 687 Bucuresti Nord - Constanta dupa ce acesta avusese 35 de minute intarziere, si o vad ca o raza de soare dupa un taifun la capatul scarilor cum nu ma vede. Si ma apropii, incet, si la fel de incet, o iau in brate si deodata se iveste un zambet larg de la o ureche la alta pe meclele amandurora. Era sentimentul ala de "ba nene mai trecea mult timp pana ne revedeam? ce PilULA mea?!" Si a fost suficient.
Era iar langa mine, iar in bratele mele, iar cu zambetul pe buze, si pentru mine, iar safe. Tot ceea ce aveam nevoie si nimic mai mult.
Doar ea...
Nimeni nu va avea niciodata vreo idee despre cum e acel sentiment genial cand simti ca totul se prabuseste in jurul tau cand nu o ai langa tine nici macar o secunda. Si totodata, nimeni nu va avea acea bucurie pe care am simtit-o eu cand am regasit-o dupa un timp, literalmente atat de scurt, dar ce avea sa insemne o eternitate pentru mine. Te iubesc!
Trecusera 7 zile de cand nu o mai vazusem si am decis ca e momentul sa-mi introduc "obectul (si stiu ca se scrie obIect) muncii) si sa plec. Hap banii, hap bilet de tren, hap "pa-pa Bucuresti jegos si infect plin de sefi jegosi si infecti ahtiati dupa bani si fara pic de simpatie fata de orice altceva" si hap in 4 ore la Constanta!!!
Crezi ca mi-a trebuit mult sa zambesc dupa ce m-am dat jos din tren? Nici vorba. Statea si se uita debusolata sa vada cand satana aterizeaza trenul Rapid 687 Bucuresti Nord - Constanta dupa ce acesta avusese 35 de minute intarziere, si o vad ca o raza de soare dupa un taifun la capatul scarilor cum nu ma vede. Si ma apropii, incet, si la fel de incet, o iau in brate si deodata se iveste un zambet larg de la o ureche la alta pe meclele amandurora. Era sentimentul ala de "ba nene mai trecea mult timp pana ne revedeam? ce PilULA mea?!" Si a fost suficient.
Era iar langa mine, iar in bratele mele, iar cu zambetul pe buze, si pentru mine, iar safe. Tot ceea ce aveam nevoie si nimic mai mult.
Doar ea...
Nimeni nu va avea niciodata vreo idee despre cum e acel sentiment genial cand simti ca totul se prabuseste in jurul tau cand nu o ai langa tine nici macar o secunda. Si totodata, nimeni nu va avea acea bucurie pe care am simtit-o eu cand am regasit-o dupa un timp, literalmente atat de scurt, dar ce avea sa insemne o eternitate pentru mine. Te iubesc!
duminică, 19 iunie 2011
E doar noapte.
E noapte si e tarziu rau de tot...Si eu nu am somn. Si aici ploua tare si ma uit pe geam si fumez panicat o tigara... Iti placea ploaia dar iti era frica de furtuni. Probabil ca acum e soare la tine. Si cald si frumos, si viata buna... Totul e bine...
Totul...
Totul...
joi, 9 iunie 2011
Azi, din nou, nu!
Azi nu. Cum a spus Chirila...azi nu,nu , nu am chef azi. Nu vreau sa stiu, nu vreau sa vad, nu vreau sa simt. Nimic! Nu mai vreau....
Abonați-vă la:
Postări (Atom)