miercuri, 26 mai 2010

Imi aduc aminte.Incerc sa uit cat mai repede...

Ce anume ? faptul ca ...undeva intr'un punct indepartat in timp si spatiu...partea umana din mine ce cuprindea sentimente, trairi, zambete largi, stari de buna dispozitie...a existat. Din cauza acestei existente intense a celor mentionate anterior, am ajuns ceea ce sunt acum: un emolau trist,dependent de adrenalina. Daca ma cunoasteti si ati auzit povestile cu scurtele mele "escapade" nocturne din Bucuresti, sa stiti ca nu sunt doar povesti de adormit copiii. Sunt lucruri reale. Sunt rezultatul noptilor pierdute, lacrimilor varsate, amintirilor improspatate...gandurilor pierdute in noapte. Sunt rezultatul unei frici constante de a pierde ceva ce facea practic parte din viata ta de zi cu zi ...frica care s'a dovedit a fi atat de reala,incat s-a transformat mai rau ca ipoteza in concluzie la problemele de geometrie ale clasei a 8a. Un vis urat devenit realitate. Exact ceea ce am vrut zi de zi,in ultimii 2 ani de zile sa evit... s'a intamplat. Factori determinanti? Mai multi decat toti barfitorii si mancatorii de cacat care incercau sa para prieteni, sa te ajute,sa fie langa tine. 90% din acesti "prieteni" si'au aratat adevarata fata...Restul de 10% au reprezentat mila lui Dumnezeu fata de toate suferintele cauzate practic tot de El...
Dar ideea principala este aceea ca in toata valmasala din gandurile propriei persoane, exista undeva adanc,ca un punc negru pe o foaie alba...ca o stea ratacita intr-o alta galaxie...o scurta speranta ca cineva undeva se gandeste la tine si la faptul ca lucrurile vor fi in final,dupa multe urme grele...pe drumul cel bun. Ca totul va fi bine...si prin cineva ma refer la...forte Ceresti...pt ca romanului in ziua de azi i'a ramas un singur lucru. Speranta.

Morala: ce se naste din molie,haine mananca!